Dragi profesori, aveți încredere în propriile instincte!
Ani la rând, societatea a subminat valorile pe care profesorii le știau bune și adevărate.
În ultimele două luni am fost cam ulicău, cum se zice în Ardeal :)
M-am întâlnit cu profesori din învățământul preuniversitar din București, Iași, Sălaj și Mureș și am participat la Simpozionul anual al profesorilor de limba română, desfășurat la Cluj, unde au venit peste o sută de persoane din România și Republica Moldova.
Peste tot am vorbit despre modificările de structuri mintale care au loc sub influența tehnologiei, despre faptul că nu putem să îi judecăm pe copiii născuți după 2010 cu aceleași grile cu care ne judecăm pe noi înșine.
Felul în care ei se raportează la viață este totalmente influențat de rețelele de socializare și de relația cu asistenții virtuali (de tipul ChatGPT).
Și cred că această tehnologie nu mai poate fi neutră: nu mai este un mijloc folosit în vederea atingerii unui scop, ci devine vederea însăși, adică grila prin care ei prizează și înțeleg realitatea.
Din acest motiv, dezbaterea privind accesul copiilor la rețele, în general, dar mai ales în timpul orelor de școală, ar trebui să fie una de interes național.
Un argument simplu: dacă elevii săi au voie să folosească telefoanele în timpul orelor, și nu pentru scopuri didactice, atunci profesorul este în competiție cu planeta întreagă.
Și nu are cum să câștige.
Pentru că nimeni, nici un om, indiferent cât e de talentat sau de performer, nu poate furniza o succesiune de stimuli în forma seducătoare și cu diversitatea de conținut pe care ne-o livrează o rețea de socializare.
Deci, cu excepția cazurilor în care profesorul însuși le cere acest lucru, telefoanele mobile nu ar avea ce să caute în mâinile unor copii aflați la ore.
Dacă mai vrem ca școala să aibă un rost.
Însă motivul principal pentru care scriu această postare e altul.
Cea mai acută impresie pe care am trăit-o la aceste întâlniri este că,
1) presați să țină pasul cu o digitalizare uneori inutilă,
2) șicanați de părinți (care au luat-o razna în proporții îngrijorătoare),
3) dezamăgiți de un minister de la care continuă să aștepte susținere,
4) sătui de toate reformele și para-reformele din sistem, străduindu-se deci să rămână raționali, de dragul copiilor și al vocației,
o mare parte dintre profesori sunt dezorientați, debusolați și chiar deprimați.
E ca și cum, ani la rând, societatea a “lovit la rădăcina” valorilor cu care acești profesori au crescut și pe care ei le știau bune și adevărate, datorită confirmărilor zilnice de la clasă.
Poate cel mai bun exemplu: elevul să nu mai învețe pe de rost. Dacă se poate, nimic.
Asta auzim cu toții, asta li se transmite încontinuu, de o bună bucată de vreme.
Și haideți să ne uităm un pic la viitor, dacă educația clasică nu ne mai servește ca argument.
Ce face inteligența artificială, printre altele? Nivelează la nivel mondial: toată lumea are acces la toate răspunsurile, oricând, de oriunde.
Ce înseamnă asta? Că nu ești cu nimic deosebit dacă-l întrebi pe ChatGPT... orice. Toți o pot face. Și toți o vor face, din ce în ce mai mult.
Adică: n-o să te angajeze nimeni pentru că tu știi să dialoghezi cu asistentul virtual. N-o să te respecte nimeni pentru că tu scoți telefonul la orice discuție sau provocare.
Pe scurt, înainte ca o parte din omenire să se hibridizeze (prin cuplarea permanentă la rețea), întrebarea esențială pentru viitorii adulți este următoarea:
ce știi (să spui, să faci, să transmiți) dacă nu ai acces la rețea?
Dacă ești lăsat singur (adică fără tehnologie) în fața unui grup de oameni, cine ești tu?
Ce vreau să spun e limpede, sper: ceea ce îți oferă o șansă de a te diferenția, adică de a-ți găsi un drum propriu, este ceea ce știi (să spui, să faci, să transmiți) pe baza propriei minți.
Adică ceea ce știi “pe de rost”.
Cu alte cuvinte: ba da, copiii trebuie să continue să învețe lucruri pe de rost.
E logic și evident: copiii care vor să nu fie “rași” de A.I. au nevoie să-și antreneze memoria cu poezii, cu teoreme, cu formule, să rețină informații din domenii cât mai diverse, să poată face conexiuni cât mai neașteptate, fiindcă surpriza, capacitatea de a veni cu surprize, e cea care îi va scoate din rând și din magma uniformizării.
(Un studiu recent arată că cel mai mare “adversar” al lui ChatGPT e poezia. E ca și cum am redescoperi “gaura de la macaroană”: nu totul e computabil, cuantificabil,
numărabil. Iar ceea ce nu este computabil capătă șanse sporite la existență.)
Prin urmare, ceea ce le-am tot spus profesorilor este să aibă încredere în propriile instincte.
Dragi profesori, întoarceți-vă la ceea ce știți că e adevărat și verificat.
Copiii au nevoie de structură, copiii au nevoie de reguli, copiii au nevoie să se construiască pe dinăuntru.
Ceea ce au învățat temeinic și pot să “acceseze” oricând în propria minte, acela le este unicul avantaj și ceea ce îi deosebește de toți ceilalți oameni.
Pentru că tehnologia nu mai e un mijloc în vederea unui scop, ci devine însăși vederea.
Este ingrijorator si foarte real