Povestea Sednei
Cui i se roagă localnicii din Groenlanda.
Trăia odată, printre ghețurile eterne ale celei mai mari insule din lumea cunoscută, o tânără fată pe nume Sedna.
Fata era foarte frumoasă și nu puțini bărbați curajoși i-o ceruseră tatălui ei, rămas văduv cu mulți ani înainte. Dar numai unul, venit de tare departe, a reușit să-l convingă să i-o dea de soție.
Era un vânător care i-a promis Sednei că, acolo, departe, unde locuia el, vor avea o viață limpede, fără griji, și că ei nu îi vor lipsi nici mâncarea și nici blănuri dintre cele mai călduroase.
Așa că Sedna s-a urcat în caiacul lui și, împreună, s-au întors la casa vânătorului.
Era o insulă stâncoasă, aproape lipsită de orice licăr de viață, unde nu doar că vânătorul nu avea de niciunele, ca să-și țină promisiunea, dar, odată ajunși acolo, i-a arătat Sednei adevărata sa ființă: un spirit cu înfățișare de pasăre.
Iar Sedna, înșelată, a căzut pradă tristeții, și astfel a găsit-o, după o vreme, tatăl ei, venit să afle cum o ducea fiica lui cea frumoasă.
Se spune că, atunci când spiritul-pasăre a descoperit că Sedna și tatăl ei erau pe cale să părăsească insula, și-a înfoiat aripile și a declanșat o furtună cum cei doi oameni nu mai văzuseră vreodată.
Înfricoșat, tatăl și-a zis că nu are cum să mai scape cu viață decât dacă o aruncă pe Sedna în apele oceanului. Dar ea a reușit să se prindă cu degetele de marginea caiacului, rugându-l să o salveze.
Numai că tatăl, de spaimă, i-a tăiat degetele, iar Sedna s-a dus, nemângâiată, în adâncurile întunecate ale mării.
Se spune că dintr-un deget al ei au apărut focile, din altul, morsele, și din cel mai mare, balenele.
De atunci încoace, oamenii acelei insule nesfârșite, zisă Groenlanda, cea mai întinsă și friguroasă insulă a lumii cunoscute, se roagă zeiței Sedna, căreia ei îi spun Arnakuagsak sau Bătrâna Mării.
Și, când localnicii nu reușesc să pescuiască zile la rând, șamanii lor se scufundă în apele cele reci și coboară până în tărâmul celălalt, numit Adlivun, ca să pieptene șuvițele încâlcite ale Sednei, cea rămasă fără degete.
Iar zeița are grijă apoi ca lor să nu le lipsească nimic din cele trebuincioase.
Dar și când i se încurcă părul, acolo, în bezna cea rece din Adlivun, sau când o supără cei de la suprafață, cu lipsa lor de recunoștință, atunci să te ții furtună – cum numai la fuga ei mai pornise, cu aripile-i înfoiate, spiritul-pasăre al înșelătorului ei bărbat.

Poveștile scandinave cu profunde învățăminte. Asemenea pildei populare scandinavă in care vântul poate dobora un copac, dar vântul niciodată nu va doborâ o pădure întreagă. Mulțumim mult. Va doresc un an plin de inspirație
Ce frumos...păcat că aflam de aceste basme cu o ocazie atât de nefericită. Sper sa fie bine, până la urmă, pentru cei din Groenlanda